Sari la conținut
BunkerHost

De ce la noi

Partea plictisitoare, scrisă pentru cine vrea să știe ce cumpără. Dacă nu te interesează, sari direct la prețuri.

Ce se întâmplă când te atacă cineva

Adresa publică pe care o dai jucătorilor nu e adresa serverului tău. E a unui datacenter care filtrează traficul. Pachetele de atac se opresc acolo, iar la server ajunge doar traficul de joc.

Nu trebuie să activezi nimic și nu costă în plus. Merge la fel pe planul de 24 de lei ca pe cel de 169.

De ce contează că serverul e în România

Un server din Germania adaugă în jur de 30 de milisecunde față de unul din țară. La Minecraft nu observi. La CS2 e diferența dintre un peek reușit și unul ratat, iar la roleplay se vede în cum se mișcă mașinile.

Limitele sunt reale, nu orientative

Fiecare server rulează într-un container cu memorie, procesor și disc alocate. Dacă vecinul tău își umple discul, se oprește el din scris, nu cade nodul pentru toată lumea.

Din același motiv fiecare plan are un număr limitat de locuri. Când se ocupă, se închide până se eliberează unul.

Ce nu îți promitem

Momentan avem un singur nod de găzduire. Nu există comutare automată pe altul, deci dacă acel nod pică, serverul tău pică odată cu el până îl repornim. Ținta noastră de disponibilitate e 99,5% pe lună, nu 99,9%, fiindcă atât susține infrastructura de acum.

Scriem asta aici pentru că preferăm să afli de la noi decât în timpul unei pene. Detaliile complete sunt în documentul de disponibilitate.